Amintiri din Facultatea de Istorie (1): Admiterea

Asa e, nu mai dau pe la scoala, nu din lipsa de chef, ci din lipsa de nevoie. O sa renunt la facultatea asta si o sa dau in iulie la facultatea de istorie din Bucuresti. O sa imi zici ca ce-am patit. Sunt multe la mijloc…cum s-ar spune, „e o poveste lunga”, dar totul incepe cu pasiunea mea pentru asta si cu dorinta de a ma indrepta spre lucruri umaniste. Nu stiu cati o sa ma inteleaga, important e ca cei mai apropiati mie m-au inteles perfect, semn ca sunt buni prieteni. Pana ne mai vedem iti urez spor la invatat pentru sesiune, ca eu ma intorc la invatat istoria lui papa Bodea. Tschuss!

Așa încheiam un mail către Roșcu’ și un capitol din viața mea. Eram în primul an de facultate de „știința calculatoarelor” la Brașov, iar buna mea colegă de liceu (continuând la aceeași facultate tehnică) se interesa de lunga mea absență de la cursuri.

Luasem decizia tardivă de a da cu piciorul unei cariere de inginer de telecomunicații și a mă arunca în „științele” despre om și societate. În clasa a 12-a am cochetat cu ideea de a merge la Istorie, dar lucrurile erau deja aranjate pentru o facultate „de viitor” – liceu cu profil mate-info, pregătirea pentru probele tari de la Bac și de la admitere: mate, info, fizică. Iar mama mi-a tăiat scurt timida idee într-o sâmbătă în care probabil îmi doream ceva diferit de ecuații, derivate și integrale. În plus, dirigintele și profesorul nostru de istorie – papa Bodea din scrisoare –, aflat în pragul pensiei și destul de blazat, nu s-a străduit să ne arate ce am putea face mai departe cu istoria.

Un an mai târziu, după ce am gustat un semestru și un pic de viitor IT-ist, și după ce mi-am folosit timpul fără teme și noul internet prin cablu ca să explorez lumea, m-am întors la vechea idee cu mai multă hotărâre. Pe lângă dorința de a ieși din constrângerile reale sau imaginate ale unei profesii tehnice, ajunsesem să cunosc și o persoană care era deja acolo, studentă la Facultatea de Istorie a Universității din București. Dacă a fost cineva care a înclinat balanța către Istorie, acea persoană nu a fost nici dirigintele meu, profesor de istorie, nici unchiul meu, tot profesor de istorie, ci Melina de pe forumul trupei Vama Veche. O persoană cu care mă puteam identifica și – din acest motiv – cu mult mai convingătoare.

Melina s-a oferit să îmi facă procesul birocratic mai ușor. Mi-a fotografiat anunțurile de la avizier, mi-a dat ponturi și mi-a trimis bibliografia de examen. În anul despre care vorbim, 2006, admiterea la Istorie consta încă dintr-o probă scrisă. Nota de la test, dacă nu mă înșeală memoria, conta în proporție de 50% din media finală, în combinație cu media de la Bac. Luasem Bac-ul cu 9,60, așa că nu simțeam că va trebui să compensez la examenul scris. Cum de regulă li se întâmplă celor cuprinși de pasiune (și de delusions), priveam cu foarte mare încredere și relaxare noua admitere.

E drept că, având deja experiența unei admiteri și a unei sesiuni studențești, aveam un moral mai bun decât al concurenților mei. Pe de altă parte, faptul că m-am apucat să îngraș porcul în ajun, fără să trec prin toceala istoriei de liceu (papa Bodea putea fi foarte indulgent), fără să particip la olimpiade de istorie și fără nici o confirmare că m-aș pricepe la disciplina asta, putea fi un factor de risc.

Miru, o altă prietenă de pe același forum al trupei Vama Veche (ce să spun… mulțumesc, Tudor Chirilă!), încă elevă, mi-a făcut rost de acele capitole din anumite manuale de istorie care figurau pe lista bibliografică. Cred că erau vreo 8 lecții, jumătate din istoria românilor și jumătate din istoria universală, printre care unificarea Italiei și Germaniei, sau mișcarea țărilor nealiniate în timpul Războiului Rece. Ulterior am aflat că acele manuale erau scrise chiar de cadre de la Facultatea de Istorie bucureșteană.

Conspectând până la transcriere, cu banii pe post de reminder a ceea ce voi pierde mutându-mă de la Telecomunicații la Istorie. (iunie 2006)

Am început să citesc și să fișez acele capitole cu vreo 30 de zile înainte de data examenului. Intervalul mi se pare mare. E posibil ca Melina să îmi fi oferit bibliografia de la ediția anterioară, încrezători fiind că nu se va schimba programa de un an la altul. Cert e că, deși aveam o lună la dispoziție, mă uitam pe textele acelea ca mâța în calendar. Citeam și totul mi se părea prea abstract. Nu înțelegeam concepte. Nu puteam înțelege importanța acelor evenimente. Nu cunoșteam mizele politice și contextele istorice.

Să fi fost handicapul unui tânăr hrănit cu mate-info? Sau doar incompatibilitatea dintre ce doresc educatorii să obțină de la elevi și ce pot elevii să recepteze de fapt, cu puțina lor experiență de viață și cu lipsa lor de curiozitate intelectuală (să fim serioși, mintea unui tânăr de 18-20 de ani e mai mult la sex și la pop culture decât la stratificarea socială a societății medievale).

Simțindu-mă încă nepregătit, în ziua adevărului am fost repartizat într-o sală la etajul 1 al Facultății din Piața Universității. Subiectele de istoria românilor au fost – destul de previzibil – politica externă a voievozilor români (practic, rezistența otomană) și Constituția de la 1866. De restul nu mai știu. Am epuizat repede ceea ce mi se părea demn de menționat, sub supravegherea unui domn care semăna cu infamul academician FSN-ist Răzvan Theodorescu. Ulterior i-am aflat și numele (Nicolae Isar), și mediocritatea profesională.

Completând dosarul de înscriere la admitere, în amfiteatrul Iorga.
Foto: Miru, iulie 2006

Am terminat înainte de scurgerea celor două ore și am plecat cu bunul meu prieten A., la care trăsesem peste noapte, înapoi spre Brașov. A doua zi, am băut în cinstea aniversării sale, și peste încă trei zile mă duceam la Festivalul de Artă Medievală de la Sighișoara – un alt prilej de boemie.

Tot atunci, Melina mi-a comunicat de la București rezultatele: luasem 7 și ceva la proba scrisă. Dar media de la Bac m-a ridicat la 8,34 și am aflat cu mirare că în ciuda performanței slabe eram al 10-lea pe lista locurilor bugetate (care și acelea erau cel puțin 50). Vorba aceea: prost să fii, dar mai proști să fie alții… Cu media aceea, care la „știința calculatoarelor” m-ar fi trimis în a doua jumătate a clasamentului, am obținut bursă de studiu la Facultatea de Istorie.

A doua zi după examen, aplicând zicala „prost să fii, noroc să dai”
Foto: Miru, iulie 2006

Serios impresionat de „performanța” mea, mă întorceam în fiecare vară la avizier să verific starea mediilor de la ediția curentă. Ca să observ că, odată cu trecerea la admiterea pe baza mediilor de la Bac sau din liceu, linia locurilor bugetate ajunsese să fie trasată pe la 9,50. Să fi fost viitorii studenți mai buni decât noi, cei din 2006 ? Nu cred. Însă cred că, dacă aș fi prins vremea admiterii cu dosar, nu aș mai fi putut intra la Istorie. Și, doamne ferește, ar fi trebuit să mă fac IT-ist!