Apoteoză și decepție. Neagu Djuvara și Dinu Giurescu sub vremi (2012)

(un text din 2012)

În aceste vremuri în care „bulversarea valorilor” (Dan Tapalagă) pare greu de stăvilit, afectând irevocabil cohorte de conștiințe/subconștiințe tinere, modelul oferit de venerabilii bătrâni ai României este salutar. Sunt acei bătrâni care au cunoscut războiul, potențialul criminal al statului captiv, obtuzitatea ideologică, privațiunile de orice natură și toate manifestările de ură ale secolului al XX-lea. Le-au cunoscut nemijlocit ori au fost contemporani acestor fenomene, cert este că experiența trecerii le-a putut modela înțelepciunea, asemeni dezvoltării encefalice.

Doi dintre venerabilii bătrâni ai cetății de azi sunt istoricii Neagu Djuvara și Dinu Giurescu. Amândoi au încercat să readucă istoria în atenția marelui public și au reușit, chiar cu vâlvă. Faptul că dețin o impresionantă cunoaștere istorică, pe lângă experiența de care vorbeam mai sus, le conferă putere de convingere și rolul de a afirma și de a apăra valori și principii care i-au însoțit de-a lungul vieții. Două personalități culturale născute în sânul elitei interbelice, însă cu două destine diferite. Neagu Djuvara nu a fost silit să treacă prin furcile caudine ale comunismului, rămânând fidel unei tradiții moștenite de la părinții săi. Dinu Giurescu, constrâns ca fiu al unui deținut politic să deprindă „arta” compromisului pentru a se bucura de o viață decentă într-un regim opresiv și intruziv.

Pornind de la relația cu regimul comunist din România, și Neagu Djuvara (voce a românilor din exil), și Dinu Giurescu (protestatar în chestiunea demolării centrului istoric al Bucureștiului) au putut intra în tranziție cu fruntea sus, revenind amândoi din exilul francez, respectiv cel american, și devenind treptat formatori de opinie.

În contextul partizanatelor pe motive care mai de care mai năucitoare, celor doi istorici li s-a cerut cuvântul. Iar cuvântul lor a dezvăluit nu doar divergențele ideatice (poate e prea mult spus ideologice), ci și faptul că „bulversarea valorilor” se poate resimți și la bătrânețe.

Dintre cei doi istorici implicați politic, Neagu Djuvara – membru al Partidului Național Liberal – a avut o atitudine intransigentă față de orientarea de astăzi a conducerii partidului din care face parte, demarcându-se ferm de isprăvile facțiunii conduse de Crin Antonescu – de la „monstruoase coaliții” fie cu partidul condus de un plagiator (PSD), fie cu persoane nefrecventabile, la declarații cu iz dictatorial și alte vorbe în răspăr.

Am 170 de ani de liberalism, n-am voie să-mi dau demisia din așa ceva, dar cu cei de astăzi nu am nici o legătură. Că un partid liberal care fuzionează cu rămășițele lui Voiculescu, pe urmă eventual îl primește pe Becali, ăsta nu mai e Partidul Liberal… este așa o harababură, așa o încurcătură… Destituirea lui Băsescu, revenirea lui, alianța unui partid liberal cu partidul socialist… toate astea sunt așa de nebunești încât – vă spun drept – mi-e rușine. [1]

În schimb, Dinu Giurescu a acceptat propunerea de a candida pentru un loc în Camera Deputaților pe listele Partidului Conservator[2]. Până aici, totul este în regulă, dreptul unui istoric de a fi ales într-o putere în stat este garantat de Constituție (până la vreo revizuire…). Apare însă nu o problemă juridică, ci o problemă morală. Domnul Dinu Giurescu girează astfel activitatea unui grup condus de un fost colaborator al Securității – Dan Voiculescu -, adică un fost colaborator al regimului și al poliției politice care l-au persecutat pe tatăl său (istoricul Constantin C. Giurescu). Cercul se închide, iar valorile se dizolvă în cele ale „omului nou”. Și asta poate aș pune-o tot pe seama „artei” compromisului în scopul binelui (pe care l-ar face în Parlament), dacă nu aș ști că la Antena 3 (canal de televiziune care se află tot sub oblăduirea lui Dan Voiculescu) domnul academician se lasă măgulit de invitația campionilor dezinformării și proferează la rândul său mesaje paranoido-naționaliste de tipul „nu ne vindem țara”[3]. Sminteală ? Oportunism ? Naivitate ? Înverșunare oarbă ? Atitudinea domnului Dinu Giurescu poate uimi, dacă nu chiar indigna, orice intelectual cu bun simț.

Unde am ajuns? La truismul că a fi bătrân cărturar nu e în mod necesar a fi înțelept ? Din acest punct de vedere, cred că domnul Dinu Giurescu a îmbătrânit urât.


[1] http://www.digi24.ro/stire/Djuvara-dezamagit-de-actualul-PNL-Asta-nu-mai-e-Partidul-Liberal-e-o-harababura_54362

[2] http://www.hotnews.ro/stiri-politic-13471300-dinu-giurescu-accepta-popunerea-lui-dan-voiculescu-intra-competitia-electorala-pentru-mandat-deputat.htm

[3] Poate mai țineți minte și scenariul (din 2011) cum că delimitarea regiunilor din Transilvania conturează și teritoriile pierdute prin Diktat-ul de la Viena (1940, recuperate în 1944-1945), iar această coincidență trebuie să îi facă pe români să fie vigilenți. În plus, pare să nu mai conteze că Statele Unite, ca garant al NATO și al securității europene, dar și ca gazdă în vremuri de restriște, sunt ipostaze născute din valorile Occidentului.